|
Isaia 47
- Pogoară-te şi şezi în ţărînă, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută.
- Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi marama, ridică-ţi poala rochiei, descopere-ţi picioarele, treci rîurile!
- Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.
- Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfîntul lui Israel.
- Şezi într-un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.
- Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moştenirea, şi-i dădusem în mîinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului.
- Tu ziceai: În veci voi fi împărăteasă! şi nu te-ai gîndit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfîrşească.
- Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!
- Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întîmpla deodată, în aceeaşi zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descîntece.
- Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: Nimeni nu mă vede! Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: Eu şi numai eu.
- De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s-o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.
- Vino, deci, cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
- Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale, deci, şi să te scape cei ce împart cerul, care pîndesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!
- Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.
- Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.
|
|
|
|