Isaia 64
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. „O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta,
  2. ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele, şi ar tremura neamurile înaintea Ta!
  3. Cînd ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai pogorît, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta,
  4. cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.
  5. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mîniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mîntuiţi?
  6. Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mînjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul.
  7. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.”
  8. Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mînilor Tale.
  9. Nu Te mînia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte, deci, spre noi, căci toţi suntem poporul Tău.
  10. Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o pustietate!
  11. Casa noastră cea Sfîntă şi slăvită, în care părinţii noştri cîntau laudele Tale, a ajuns pradă flacărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit.
  12. După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?”