|
Judecători 3
- Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.
- El voia numai ca vîrstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.
- Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţi Canaaniţii, Sidoniţii, şi Heviţii care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon pînă la intrarea Hamatului.
- Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise.
- Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor;
- au luat de neveste pe fetele lor, şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, şi au slujit dumnezeilor lor.
- Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor.
- Domnul S-a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi i-a vîndut în mîinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.
- Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.
- Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mîinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mîna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.
- Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
- Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.
- Eglon a strîns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit. A bătut pe Israel, şi a luat cetatea Finicilor.
- Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului.
- Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mîna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.
- Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă.
- A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras.
- Cînd a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră.
- El însuşi s-a întors de la petrăriile de lîngă Ghilgal şi a zis: Împărate, am să-ţi spun ceva în taină. Împăratul a zis: Tăcere! Şi toţi cei ce erau lîngă el au ieşit afară.
- Ehud a început vorba cu el pe cînd stătea singur în odaia lui de vară şi a zis: Am un cuvînt din partea lui Dumnezeu pentru tine. Eglon s-a sculat de pe scaun.
- Atunci Ehud a întins mîna stîngă, a scos sabia din partea dreaptă, şi i-a împlîntat-o în pîntece.
- Chiar şi mînerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strîns în jurul ferului; căci n-a putut scoate sabia din pîntece, ci a lăsat-o în trup aşa cum o înfipsese.
- Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el, şi a tras zăvorul.
- După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: Fără îndoială, îşi acopere picioarele în odaia de vară.
- Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpînul lor era mort, întins pe pămînt.
- Pînă să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării, şi a scăpat în Seira.
- Cum a ajuns, a sunat din trîmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au pogorît cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor.
- El le-a zis: Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mîinile voastre pe vrăjmaşii voştri Moabiţi. Ei s-au pogorît după el, au pus stăpînire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă.
- Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.
- În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mîna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.
- După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre Filisteni cu un otig de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.
|
|
|
|