|
Judecători 5
- În ziua aceea, Debora a cîntat această cîntare, cu Barac, fiul lui Abinoam:
- Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuvîntaţi pe Domnul!
- Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cînta, da, voi cînta Domnului, Voi cînta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel.
- Doamne, cînd ai ieşit din Seir, Cînd ai plecat din cîmpiile Edomului, Pămîntul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata;
- Munţii s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israel.
- Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, şi călătorii apucau pe căi strîmbe.
- Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Pînă cînd m-am sculat eu, Debora, Pînă cînd m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel.
- El îşi alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porţi; Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă La patruzeci de mii în Israel.
- Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvîntaţi pe Domnul!
- Voi, care călăriţi pe măgăriţe albe, Voi, care şedeţi pe covoare, şi voi, care umblaţi pe drum, cîntaţi!
- Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, Binefacerile cîrmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s-a pogorît la porţi:
- Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeste-te, trezeşte-te şi zi o cîntare! Scoală-te, Barac, şi adu-ţi robii de război, Fiul lui Abinoam!
- Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji.
- Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, şi din Zabulon cîrmuitorii.
- Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac, A fost trimis pe urma lui în vale. La pîraiele lui Ruben, Au fost mari Hotărîri!
- Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor
- Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, şi s-a odihnit în limanurile lui.
- Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, şi Neftali la fel, pe înălţimile din cîmpie.
- Împăraţii au venit, s-au luptat; Atunci au luptat împăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N-au luat nici o pradă, nici argint.
- Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera,
- Pîrîul Chison i-a luat, Pîrîul din vremurile străvechi, pîrîul Chison! Suflete, calcă n picioare pe viteji!
- Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.
- Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.
- Binecuvîntată să fie între femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul! Binecuvîntată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!
- El a cerut apă, şi ea i-a a dat lapte; În pahar împărătesc i-a adus unt.
- Cu o mînă a luat ţăruşul, şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, A lovit pe Sisera, i-a despicat capul, I-a sfărîmat şi străpuns tîmpla.
- El s-a ghemuit: a căzut şi s-a culcat la picioarele ei; S-a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; Acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă.
- Pe fereastră, prin zăbrele, Se uită mama lui Sisera, şi strigă: Pentru ce zăboveşte carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui aşa de încet?
- Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund, şi ea îşi răspunde singură:
- Negreşit, au găsit pradă! Şi-o împărţesc: O fată, două fete de fiecare om; Pradă de haine vopsite pentru Sisera; Pradă de haine vopsite cusute la gherghef, Două haine vopsite şi cusute la gherghef, De pus pe grumazul biruitorului!
- Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, cînd se arată în puterea lui. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.
|
|
|
|