|
Leviticul 6
- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Cînd va păcătui cineva şi va săvîrşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui sau dat în păstrarea lui sau luat cu sila sau va înşela pe aproapele lui,
- tăgăduind că a găsit un lucru perdut sau făcînd un jurămînt strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte;
- cînd va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune sau încredinţat lui sau lucrul perdut pe care l-a găsit,
- sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb ori care ar fi să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să-l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd îşi va aduce jertfa lui pentru vină.
- Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului.
- Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat.
- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi, şi zi: Iată legea arderii-de-tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.
- Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu pantalonii, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea-de-tot de pe altar, şi s-o verse lîngă altar.
- Apoi să se desbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat.
- Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea-de-tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.
- Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.
- Iată legea darului adus ca jertfă de mîncare. Fiii lui Aaron s-o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.
- Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămîia adăugată la darul de mîncare, şi s-o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului.
- Aaron şi fiii lui să mănînce ce va mai rămîne din darul de mîncare; s-o mănînce fără aluat, într-un loc Sfînt, în curtea cortului întîlnirii.
- Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mîncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfînt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.
- Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănînce din ea. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.
- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua cînd vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.
- Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.
- Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mîncare. Aceasta este o lege veşnică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.
- Orice dar de mîncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănînce.
- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea-de-tot: ea este un lucru preasfînt.
- Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s-o mănînce; şi anume să fie mîncată într-un loc Sfînt, în curtea cortului întîlnirii.
- Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sînge din ea pe vre un veşmînt, locul stropit cu sînge să fie spălat într-un loc Sfînt.
- Vasul de pămînt în care se va fierbe, să se spargă; dacă s-a fiert într-un vas din aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.
- Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea: ea este un lucru preasfînt.
- Dar să nu se mănînce nici o jertfă de ispăşire din al cărei sînge se va aduce în Cortul Întîlnirii pentru facerea ispăşirii în Sfîntul locaş: ci aceea să fie arsă în foc.
|
|
|
|