Luca 7 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next După ce a sfîrşit de rostit toate aceste cuvîntări înaintea norodului, care-L asculta, Isus a intrat în Capernaum. Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte. Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimis la El pe nişte bătrîni ai Iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui. Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, şi au zis: „Face să-i faci acest bine; căci iubeşte neamul nostru, şi el ne-a zidit sinagoga.” Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutaşul a trimis la El pe nişte prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperemîntul meu. De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu, care sunt sub stăpînirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: „Du-te!” şi se duce; altuia: „Vino!” şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!” şi-l face.” Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaş, S-a întors spre norodul, care mergea după El şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atît de mare.” Cînd s-au întors acasă, trimeşii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav. În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. Cînd S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnul, cînd a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, şi i-a zis: „Nu plînge!” Apoi S-a apropiat, şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau, s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: „Un mare prooroc s-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Vestea aceasta despre Isus s-a răspîndit în toată Iudea şi prin toate împrejurimile. Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Aceştia, cînd s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” După ce au plecat trimeşii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt? Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări, sunt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un prooroc. El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decît el. Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui. Cu cine voi asemăna, deci, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţa, şi strigă unii către alţii: „V-am cîntat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cîntat de jale, şi n-aţi plîns.” În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mîncînd pîine, nici bînd vin, şi ziceţi: „Are drac.” A venit Fiul omului, mîncînd şi bînd, şi ziceţi: „Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.” Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.” Un Fariseu a rugat pe Isus să mănînce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lîngă picioarele lui Isus şi plîngea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Cînd a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” Isus a luat cuvîntul, şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” —„Spune, Învăţătorule” I-a răspuns el. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amîndoi. Spune-Mi, deci, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie şi i-a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrămile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de cînd am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” Cei ce şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: „Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?” Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mîntuit; du-te în pace.”