|
Luca 15
- Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.
- Şi Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau: Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănîncă cu ei.
- Dar El le-a spus pilda aceasta:
- Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, pînă cînd o găseşte?
- După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;
- şi, cînd se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.
- Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.
- Sau care femeie, dacă are zece lei (Greceşte: drahme.) din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, şi nu caută cu băgare de seamă pînă cînd îl găseşte?
- După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei, şi zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem.
- Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.
- El a mai zis: Un om avea doi fii.
- Cel mai tînăr din ei a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine. Şi tatăl le-a împărţit averea.
- Nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducînd o viaţă destrăbălată.
- După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
- Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
- Mult ar fi dorit el să se sature cu roşucovele pe care le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni.
- Şi-a venit în fire şi a zis: Cîţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pîine, iar eu mor de foame aici!
- Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta,
- şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
- Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.
- Fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.
- Dar tatăl a zis robilor săi: Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
- Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mîncăm şi să ne veselim;
- căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit. Şi au început să se veselească.
- Fiul cel mai mare era la ogor. Cînd a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
- A chemat pe unul din robi, şi a început să-l întrebe ce este.
- Robul acela i-a răspuns: Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.
- El s-a întărîtat de mînie, şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre.
- Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei;
- iar cînd a venit acest fiu al tău, care ţi-a mîncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.
- Fiule i-a zis tatăl tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău.
- Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.
|
|
|
|