|
Osea 3
- Domnul mi-a zis: Du-te iarăşi, şi iubeşte o femeie iubită de un ibovnic, şi preacurvă; iubeşte-o cum iubeşte Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alţi dumnezei şi care iubesc turtele de stafide!
- Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece sicli din argint, un omer de orz şi un letec de orz.
- Şi i-am zis: Rămîi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a nici unui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!
- Căci copiii lui Israel vor rămîne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod, şi fără terafimi.
- După aceea copiii lui Israel se vor întoarce, şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.
|
|
|
|