|
Plângerile 4
- Vai! cum s-a înegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfîntului Locaş pela toate colţurile uliţelor!
- Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pămînt, şi ca o lucrare făcută de mîinile olarului!
- Chiar şi şacalii îşi apleacă ţîţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie.
- Limba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pîine, dar nimeni nu le-o dă.
- Cei ce se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
- Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decît păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mîna pe ea.
- Voivozii ei erau mai strălucitori decît zăpada, mai albi decît laptele; trupul le era mai roşu decît mărgeanul; faţa le era ca safirul.
- Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decît funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
- Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decît cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor cîmpului!
- Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
- Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mînia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile.
- Împăraţii pămîntului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l împresura, are să intre pe porţile Ierusalimului.
- Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat în mijlocul lui sîngele celor neprihăniţi!
- Rătăceau ca orbii pe uliţe, mînjiţi de sînge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
- Depărtaţi-vă, necuraţilor! li se striga la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi! Cînd fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: Să nu mai locuiască aici!
- În mînia Lui Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrîni.
- Şi acolo ni se sfîrşeau ochii, şi aşteptam zădarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.
- Ne pîndeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfîrşitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfîrşitul!
- Prigonitorii noştri erau mai iuţi decît vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au pîndit în pustie.
- Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.
- Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care louieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei desgoli!
- Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.
|
|
|
|