|
Psalmii 18
- Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
- Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!
- Eu strig: Lăudat să fie Domnul! şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
- Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii;
- mă înfăşuraseră legăturile mormîntului, şi mă prinseseră laţurile morţii.
- Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lui.
- Atunci s-a sguduit pămîntul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat, şi s-au clătinat, pentru că El se mîniase.
- Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.
- A plecat cerurile, şi S-a pogorît: un nor gros era sub picioarele Lui.
- Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului.
- Întunerecul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.
- Din strălucirea, care se răsfrîngea înaintea Lui, ieşeau nori, care aruncau grindină şi cărbuni de foc.
- Domnul a tunat în ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul, cu grindină şi cărbuni de foc.
- A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.
- Atunci s-a văzut albia apelor, şi s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.
- El Şi-a întins mîna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
- m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decît mine.
- Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strîmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.
- El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.
- Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mînilor mele:
- căci am păzit căile Domnului, şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.
- Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
- Am fost fără vină faţă de El, şi m-am păzit de fărădelegea mea.
- De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mînilor mele înaintea ochilor Lui.
- Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;
- cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.
- Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi smereşti privirile trufaşe.
- Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.
- Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
- Căile lui Dumnezeu sunt desăvîrşite, Cuvîntul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.
- Căci cine este Dumnezeu, în afară de Domnul, şi cine este o stîncă, în afară de Dumnezeul nostru?
- Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.
- El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi mă aşează pe înălţimile mele
- El îmi deprinde mîinile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul din aramă.
- Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, dreapta Ta mă sprijineşte, şi îndurarea Ta mă face mare.
- Tu lărgeşti drumul sub paşii mei, şi nu-mi alunecă gleznele.
- Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung, şi nu mă întorc pînă nu-i nimicesc.
- Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad sub picioarele mele.
- Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.
- Tu faci pe vrăjmaşii mei să fugă dinaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.
- Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
- Îi pisez ca praful, pe care-l ia vîntul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe.
- Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoaşteam, îmi este supus.
- El ascultă de mine la cea dintîi poruncă, fiii străinului mă linguşesc.
- Fiilor străinului li se moaie inima de mine, şi ies tremurînd din cetăţuile lor.
- Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Mărit să fie Dumnezeul mîntuirii mele,
- Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele,
- şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.
- De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău.
- El dă mari izbăviri împăratului Său, şi dă îndurare unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pe vecie.
|
|
|
|