Psalmii 24
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
  2. Căci El l-a întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe rîuri.
  3. Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pînă la locul Lui cel Sfînt? —
  4. Cel ce are mîinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele.
  5. Acela va căpăta binecuvîntarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mîntuirii lui.
  6. Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută Faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov.
  7. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!
  8. „Cine este acest Împărat al slavei?” —Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
  9. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!
  10. „Cine este acest Împărat al slavei?” —Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! (Oprire).