 |
Psalmii 39
- Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.”
- Am stat mut, în tăcere; am tăcut, cu toate că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
- Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvîntul pe limbă, şi am zis:
- „Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sunt.”
- Iată că zilele mele sunt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s-ar ţinea.
- Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
- Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea
- Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
- Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
- Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mînii Tale.
- Tu pedepseşti pe om, şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.
- Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
- Abate-Ţi privirea de la mine, şi lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc şi să nu mai fiu!
|
|
|
|
