|
Psalmii 49
- Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
- mici şi mari, bogaţi şi săraci!
- Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.
- Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.
- Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
- Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
- Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
- Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
- Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.
- Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.
- Ei îşi închipuiesc că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.
- Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.
- Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.
- Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.
- Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui.
- Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;
- căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
- Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
- căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.
- Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.
|
|
|
|