Psalmii 57
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.
  2. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
  3. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
  4. Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
  5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
  6. Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea.
  7. Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
  8. Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.
  9. Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.
  10. Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.
  11. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!