|
Psalmii 107
- Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
- Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul pe care i-a izbăvit El din mîna vrăjmaşului,
- şi pe care i-a strîns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.
- Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nici o cetate, unde să poată locui.
- Sufereau de foame şi de sete; le tînjea sufletul în ei.
- Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
- i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
- O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
- Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd.
- Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
- pentru că se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt.
- El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.
- Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
- I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile.
- O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
- Căci El a sfărîmat porţi din aramă, şi a rupt zăvoare din fier.
- Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
- Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lîngă porţile morţii.
- Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
- a trimis cuvîntul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă.
- O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
- Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
- Cei ce se pogorîseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari,
- aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adîncului.
- El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
- Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era perdut în faţa primejdiei.
- Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zădarnică le era toată iscusinţa.
- Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
- A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit.
- Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit.
- O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
- Să-L înalţe în adunarea poporului, şi să-L laude în adunarea bătrînilor!
- El preface rîurile în pustiu, şi izvoare de apă în pămînt uscat,
- ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
- Tot El preface pustiul în iaz, şi pămîntul uscat în izvoare de ape.
- Aşează acolo pe cei flămînzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
- însămînţează ogoare, sădesc vii, şi-i culeg roadele.
- El îi binecuvîntează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele.
- Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,
- El varsă dispreţul peste cei mari, şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
- dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
- Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!
- Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.
|
|
|
|