|
Psalmii 122
- Mă bucur cînd mi se zice Haide la Casa Domnului!
- Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime!
- Ierusalime, tu eşti zidit ca o cetate făcută dintr-o bucată!
- Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului.
- Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David.
- Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă.
- Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea în casele tale domneşti!
- Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sînul tău.
- Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru. fac urări pentru fericirea ta.
|
|
|
|