|
Psalmii 135
- Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L, robi ai Domnului,
- care staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!
- Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cîntaţi Numele Lui, căci este binevoitor.
- Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
- Ştiu că Domnul este mare, şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.
- Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pămînt, în mări şi în toate adîncurile.
- El ridică norii de la marginile pămîntului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vîntul din cămările lui.
- El a lovit pe întîii-născuţi ai Egiptului, de la oameni pînă la dobitoace.
- A trimis semne şi minuni, în mijlocul tău, Egiptule: împotrivalui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
- A lovit multe neamuri, şi a ucis împăraţi puternici:
- pe Sihon, împăratul Amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului;
- şi le-a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său Israel.
- Doamne, Numele Tău rămîne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam,
- căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi.
- Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrare făcută de mîinile oamenilor.
- Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,
- au urechi, şi totuşi n-aud, da, n-au suflare în gură.
- Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
- Casa lui Israel, binecuvîntaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvîntaţi pe Domnul!
- Casa lui Levi, binecuvîntaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvîntaţi pe Domnul!
- Domnul să fie binecuvîntat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!
|
|
|
|