|
Ţefania 3
- Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
- Ea n-ascultă de nici un glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
- Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară care nu mai lasă nici un os pînă dimineaţa.
- Proorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pîngăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
- Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nici o nelegiuire; în fiecare dimineaţă El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
- Am nimicit neamuri, le-am dărîmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au nici un om în ele, şi nimeni nu mai locuieşte în ele!
- Ziceam: Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat. Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele.
- De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, pînă în ziua cînd Mă voi scula la pradă: căci am Hotărît să strîng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mîniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.
- Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gînd.
- Dincolo de rîurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mîncare închinătorii mei, obştea Mea cea risipită.
- În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşueşti de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngîmfa pe muntele Meu cel Sfînt!
- Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.
- Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvîrşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte, şi se vor odihni, şi nimeni nu-i va tulbura.
- Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
- Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire!
- În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mîinile!
- Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
- Voi strînge pe cei întristaţi, care sunt departe de adunarea Sfîntă, pe cei ieşiţi din sînul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
- Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strînge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.
- În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strînge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pămîntului, cînd voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.
|
|
|
|