|
2 Impăraţi 21
- Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba.
- El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
- El a zidit din nou înălţimile pe care le dărîmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
- A zidit astfel altare în Casa Domnului, cu toate că Domnul spusese: În Ierusalim Îmi voi pune Numele.
- A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
- Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mîniindu-L.
- A pus idolul Astarteei, pe care-l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: În casa aceasta, şi în Ierusalim pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
- Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.
- Dar ei n-au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
- Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi proorocii:
- Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvîrşit aceste urîciuni, pentru că a făcut mai rău decît tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
- iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele
- Voi întinde asupra Ierusalimului frînghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţeşte, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită.
- Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele, şi-i voi da în mîinile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,
- pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mîniat din ziua cînd au ieşit părinţii lor din Egipt, pînă în ziua de azi!
- Manase a vărsat, de asemenea, mult sînge nevinovat, pînă acolo încît a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, în afară de păcatele pe care le-a săvîrşit şi în care a tîrît şi pe Iuda, făcînd ce este rău înaintea Domnului.
- Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatele la care s-a dedat, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
- Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
- Amon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba.
- El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;
- a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său, şi s-a închinat înaintea lor;
- a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n-a umblat în calea Domnului.
- Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui, şi au omorît pe împărat în casa lui.
- Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia.
- Celelalte fapte ale lui Amon, şi ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
- L-au îngropat în mormîntul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.
|
|
|
|