|
Cântarea Cântărilor 2
- Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi.
- Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete.
- Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
- El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
- Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.
- Să-şi pună mîna stîngă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui!
- Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea!
- Aud glasul prea iubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.
- Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
- Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
- Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s-a dus.
- Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.
- Se pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.
- Porumbiţă din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
- Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.
- Prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.
- Pînă la răcoarea zilei, şi pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.
|
|
|
|