|
Cântarea Cântărilor 7
- Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată de domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare de pus la gît, lucrate de mîinile unui meşter iscusit.
- Pîntecele tău este un pahar rotund, de unde nu lipseşte vinul mirositor; trupul tău este un snop de grîu, încins cu crini.
- Amîndouă ţîţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare.
- Gîtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului, de lîngă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului, care priveşte spre Damasc.
- Capul tău este cum e Carmelul, şi părul capului tău este ca purpura împărătească: pînă şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!...
- Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!
- Statura ta este ca finicul, şi ţîţele tale ca nişte struguri.
- Îmi zic: Mă voi sui în finic, şi-i voi apuca crăcile! Atunci ţîţele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.
- Şi gura ta toarnă un vin ales, care curge lin ca răspuns la desmierdările mele, şi alunecă pe buzele noastre cînd adormim!
- Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine.
- Vino, iubitule, haidem să ieşim pe cîmp, să mînem noaptea în sate!
- Dis de dimineaţă ne vom duce la vii, să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea, şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea.
- Mandragorele îşi răspîndesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe cari, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.
|
|
|
|