|
Eclesiastul 12
- Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: Nu găsesc nici o plăcere în ei;
- pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;
- pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; pînă nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii);
- pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit,
- te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
- pînă nu se rupe funia din argint, pînă nu se sfarmă vasul din aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata de la fîntînă;
- pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
- O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.
- Pe lîngă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adîncit şi a întocmit un mare număr de zicători.
- Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.
- Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.
- Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.
- Să ascultăm, deci, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
- Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.
|
|
|
|