Ezechiel 1 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război de la rîul Chebar, s-au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti. În a cincea zi a lunii — era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el. M-am uitat, şi iată că a venit de la miazănoapte un vînt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului. Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mîni de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi cînd mergeau, nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte. cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate patru aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mîna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă cînd alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pămînt, în afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roţi şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi. Cînd mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimîntătoare, şi pe obezile lor cele patru roţi erau pline cu ochi de jur împrejur. Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile pe lîngă ele; şi cînd se ridicau făpturile vii de la pămînt, se ridicau şi roţile. Unde le mîna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul făpturilor vii era în roţi. Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; cînd se opreau ele, se opreau şi roţile; cînd se ridicau de pe pămînt, se ridicau şi roţile; căci duhul făpturilor vii era în roţi. Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, şi se întindea în aer sus peste capetele lor. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare cîte două aripi, care le acopereau trupurile. Cînd umblau, am auzit vîjiitul aripilor lor ca vîjiitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri; iar cînd se opreau, îşi lăsau aripile în jos. Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau îşi lăsau aripile în jos. Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el. Am mai văzut iarăşi o lucire din aramă lustruită ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui pînă sus, şi de la chipul rărunchilor lui pînă jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfăţişarea curcubeului, care sta în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Cînd am văzut-o, am căzut cu faţa la pămînt, şi am auzit glasul Unuia care vorbea.