Faptele 20 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Cînd a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici, şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei, şi a plecat în Macedonia. A străbătut ţinutul acesta, şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia, unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar Iudeii i-au întins curse. Atunci s-a Hotărît să se întoarcă prin Macedonia. Avea ca tovarăşi pînă în Asia pe: Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim care erau din Asia. Aceştia au luat-o înainte, şi ne-au aşteptat la Troa. Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile. În ziua dintîi a săptămînii, eram adunaţi la olaltă ca să frîngem pîinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea pînă la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tînăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit deabinelea în timpul lungei vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a pogorît, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” După ce s-a suit iarăşi, a frînt pîinea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme pînă la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri. Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie, şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întîlnim din nou; pentru că el trebuia să facă drumul pe jos. Cînd s-a întîlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie, şi ne-am dus la Mitilene. De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, deabea am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet. Pavel se Hotărîse să treacă pe lîngă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu peardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii. Cînd au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintîi, în care am pus piciorul pe pămîntul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile Iudeilor. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case, şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întîmpla acolo. Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numai decît la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evaghelia harului lui Dumnezeu. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sîngele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a cîştigat-o cu însuşi sîngele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi nopate, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu şi a Cuvîntului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. N-am rîvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mîinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrînd astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decît să primeşti.” După ce a vorbit asfel, a îngenuncheat, şi s-a rugat împreună cu ei toţi. Şi au izbucnit cu toţii în lacrămi, au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut pînă la corabie.