|
Iov 17
- Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.
- Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
- Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
- Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
- Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
- M-a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
- Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
- Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
- Cel fără prihană rămîne totuşi tare pe calea lui, cel cu mîinile curate se întăreşte tot mai mult.
- Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi nici unul nu e înţelept.
- Ce! mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...
- Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunericul a şi venit!
- Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
- cînd strig gropii: Tu eşti tatăl meu! Şi viermilor: Voi sunteţi mama şi sora mea!
- Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
- Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.
|
|
|
|