Luca 8 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Curînd după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari-L ajutau cu ce aveau. Cînd s-a strîns o gloată mare, şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta: „Sămănătorul a ieşit să-şi samene sămînţa. Pe cînd semăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: a fost călcată în picioare, şi au mîncat-o păsările cerului. O altă parte a căzut pe stîncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o. O altă parte a căzut pe pămînt bun, şi a crescut, şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit, să audă.” Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi cu toate că aud, să nu înţeleagă.” Iată ce înţeles are pilda aceasta: „Sămînţa, este Cuvîntul lui Dumnezeu. Cei închipuiţi în sămînţa căzută lîngă drum, sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mîntuiţi. Cei închipuiţi în sămînţa căzută pe stîncă, sunt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad. Sămînţa, care a căzut între spini, închipuieşte pe aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îşi văd de drum, şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, şi n-aduc rod care să ajungă la coacere. Sămînţa, care a căzut pe pămînt bun, sunt aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îl ţin într-o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare. Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acopere cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina. Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină. Luaţi seama, deci, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.” Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească, din pricina norodului. Cineva I-a spus: „Mamă-Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi vor să Te vadă.” Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi-l împlinesc.” Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haide să trecem dincolo de lac.” Şi au plecat. Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie. Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: „Învăţătorule, Învăţătorule, perim.” Isus S-a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte. Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi-L ascultă?” Au venit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Cînd a ieşit Isus la ţărm, L-a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte. Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.” Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii. Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune” a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc. Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe rîpă în lac, şi s-a înecat. Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Oamenii au ieşit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezînd la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i-a apucat frica. Cei ce văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpînit de draci. Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie, şi S-a întors. Omul din care ieşiseră dracii, Îl ruga să-i dea voie să rămînă cu El. Dar Isus l-a trimis acasă, şi i-a zis: „Întoarce-te acasă, şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat, şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus. La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau. Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus, şi L-a rugat să vină pînă la el acasă; pentru că avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade. Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s-a oprit. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, cînd s-a văzut dată de gol, a venit tremurînd, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numai decît. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mîntuit, du-te în pace.” Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii, şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.” Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.” Cînd a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei. Toţi plîngeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plîngeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mînă, şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecît. Isus a poruncit să-i dea să mănînce. Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună numănui cele întîmplate.