Luca 15 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi Fariseii şi cărturarii cîrteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănîncă cu ei.” Dar El le-a spus pilda aceasta: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, pînă cînd o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, cînd se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi, şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă. Sau care femeie, dacă are zece lei (Greceşte: drahme.) din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, şi nu caută cu băgare de seamă pînă cînd îl găseşte? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei, şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem.” Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tînăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducînd o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşucovele pe care le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Cîţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pîine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mîncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Cînd a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi, şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărîtat de mînie, şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar cînd a venit acest fiu al tău, care ţi-a mîncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” „Fiule” i-a zis tatăl „tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.”