Luca 22 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Praznicul azimilor, numit Paştele, se apropia. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod. Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Iuda s-a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mîinile lor. Ei s-au bucurat, şi au căzut la învoială să-i dea bani. După ce le-a făgăduit că li-L va da în mîni, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mîinile lor, fără ştirea norodului. Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit. Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan, şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mîncăm.” „Unde voieşti să pregătim?” L-au întrebat ei. El le-a răspuns: „Iată, cînd veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducînd un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra, şi spuneţi stăpînului casei: „Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?” Şi are să vă arate o odae mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.” Ei au plecat, şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele. Cînd a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: „Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, pînă cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi a luat pîine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi le-a dat-o zicînd: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după ce au mîncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicînd: „Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sîngele Meu, care se varsă pentru voi.” „Dar iată că mîna vînzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum este rînduit. Dar vai de omul acela prin care este vîndut El!” Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta. Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? Isus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce cîrmuieşte, ca cel ce slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuş, sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă. Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” „Doamne” I-a zis Petru „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cînta astăzi cocoşul, pînă te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.” Apoi le-a mai zis: „Cînd v-am trimis fără pungă, fără traistă, şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva? „De nimic” I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie, să-şi vîndă haina, şi să-şi cumpere o sabie. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Şi lucrurile privitoare la Mine, sunt gata să se împlinească.” „Doamne” I-au zis ei „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!” După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Cînd a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură din piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage, zicînd: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sînge, care cădeau pe pămînt. După ce S-a rugat, S-a sculat, şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare, şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Pe cînd grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întîmple, şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvîntul şi a zis: „Lăsaţi-i! Pînă aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia, şi l-a vindecat. Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrînilor, care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege? În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mîna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” După ce au pus mîna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe. Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei. O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.” Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.” Peste puţin, l-a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.” Cam după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru, şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este Galilean.” Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe cînd vorbea el încă, a cîntat cocoşul. Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cînte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară, şi a plîns cu amar. Oamenii, care păzeau pe Isus, Îl batjocoreau şi-L băteau. L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi-L întrebau, zicînd: „Prooroceşte, cine Te-a lovit?” Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocori. Cînd s-a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună, şi au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis: „Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede; şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul. Deacum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.” Toţi au zis: „Eşti Tu, deci, Fiul lui Dumnezeu?” Şi El le-a răspuns: „Aşa cum o spuneţi; da, sunt.” Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui.”