Luca 23 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next S-au sculat toţi, şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat. Şi au început să-L pîrască, şi să zică: „Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.” Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” „Da” i-a răspuns Isus „Sunt.” Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” Dar ei stăruiau şi mai mult, şi ziceau: „Întărîtă norodul, şi învaţă pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.” Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean. Şi cînd a aflat că este de sub stăpînirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. Irod, cînd a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcînd vreo minune. I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo, şi-L pîrau cu înfierbîntare. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El, şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat. În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte. Pilat a strîns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod, şi le-a zis: „Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţîţă norodul la răscoală. Şi iată că, după ce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de nici unul din lucrurile de care-l pîrîţi. Nici Irod nu i-a găsit nici o vină, căci ni l-a trimis înapoi; şi iată că omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să-l bată, îi voi da drumul.” La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat. Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!” Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor. Pilat le-a vorbit din nou, cu gînd să dea drumul lui Isus. Dar ei au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. Pilat a Hotărît să li se împlinească cererea. Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mîinile lor, ca să-şi facă voia cu El. Pe cînd Îl duceau să-L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la cîmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus. În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, care se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tînguiau după El. Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeţi pe Mine; ci plîngeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată vor veni zile, cînd se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pîntecele care n-au născut, şi de ţîţele care n-au alăptat!” Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!” Şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!” Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, care trebuiau omorîţi împreună cu Isus. Cînd au ajuns la locul, numit „Căpăţîna” L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus, şi ziceau: „Pe alţii i-a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet, şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi!” Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: „Acesta este Împăratul Iudeilor.” Unul din tîlharii răstigniţi Îl batjocorea, şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mîntuieşte-ne şi pe noi!” Dar celălalt l-a înfruntat, şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osîndă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău.” Şi i-a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mîinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi cînd a zis aceste vorbe Şi-a dat duhul. Sutaşul, cînd a văzut ce se întîmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!” Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s-a întors, bătîndu-se în piept. Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile, cari-L însoţiseră din Galilea, stăteau departe, şi se uitau la cele ce se petreceau. Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi Hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Omul acesta s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pînză de in, şi L-a pus într-un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului. Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.