|
Psalmii 90
- Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
- Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
- Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: Întoarceţi-vă fiii oamenilor!
- Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
- Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
- înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
- Noi suntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
- Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
- Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
- Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.
- Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
- Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
- Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
- Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
- Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!
- Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
- Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!
|
|
|
|