Romani 9 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin! Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel; şi, cu toate că sunt sămînţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămînţă. Căci cuvîntul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.” Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. Căci, cu toate că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămînă în picioare Hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic” după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.” Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum! Căci El i-a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.” Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.” Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?” Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaşi frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu, şi „prea iubită” pe cea care nu era prea iubită. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu” vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.” Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui. Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.” Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”