2 Corinteni 1
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi sfinţii, care sunt în toată Ahaia:
  2. Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  3. Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngîieri,
  4. care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mîngîierea cu care noi înşine suntem mîngîiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe cei ce se află în vreun necaz!
  5. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mîngîiere.
  6. Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mîngîierea şi mîntuirea voastră; dacă suntem mîngîiaţi, suntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
  7. Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mîngîiere.
  8. În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.
  9. Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.
  10. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
  11. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.
  12. Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
  13. Nu vă scriem altceva decît ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că pînă la sfîrşit veţi cunoaşte,
  14. cum aţi şi cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
  15. În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.
  16. Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, şi să fiu petrecut de voi în Iudea.
  17. În luarea Hotărîrii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau Hotărîrile mele sunt nişte Hotărîri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” şi „Nu, nu”?
  18. Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”.
  19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan, şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu” ci în El nu este decît „da”.
  20. În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
  21. Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.
  22. El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
  23. Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit pînă acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.
  24. Nu doar că am avea stăpînire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.