Faptele 19 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Pe cînd era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întîlnit pe cîţiva ucenici, şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit cu toate că a fost dat un Duh Sfînt.” Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Cînd şi-a pus Pavel mîinile peste ei, Duhul Sfînt S-a pogorît peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi. În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mîinile lui Pavel; pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele. Nişte exorcişti Iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicînd: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” Cei ce făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi, şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi Iudeii, de toţi Grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit. Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. Cu atîta putere se răspîndea şi se întărea Cuvîntul Domnului. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gînd să se ducă la Ierusalim, trecînd prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo” îşi zicea el „trebuie să văd şi Roma.” A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas cîtăva vreme în Asia. Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple din argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta; şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sunt dumnezei. Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.” Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor!” Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gînd în teatru, şi au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel. Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. Chiar şi unii din mai marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. Atunci au scos din norod pe Alexandru pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, şi voia să se apere înaintea norodului. Dar cînd l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!” Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului ei căzut din cer? Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi, şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre. Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plîngă împotriva cuiva, sunt zile de judecată, şi sunt dregători; să se pîrască unii pe alţii. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întîmplate astăzi, căci n-avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.” După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.