|
Iov 27
- Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde şi a zis:
- Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
- că atîta vreme cît voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
- buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
- Departe de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
- Ţin să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele.
- Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
- Ce nădejde-i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?
- Îi ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?
- Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
- Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
- Dar voi le cunoaşteţi, şi sunteţi de acelaşi gînd; pentru ce, deci, vorbiţi aşa de prosteşte?
- Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
- Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pîine.
- Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plîng.
- Dacă strînge argint ca ţărîna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul,
- el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi din argintul lui omul fără prihană are parte.
- Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
- Se culcă bogat, şi moare despoiat; deschide ochii, şi totul a pierit.
- Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.
- Vîntul de răsărit îl ia, şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
- Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
- Oamenii bat din palme la căderea lui, şi-l flueră la plecarea din locul lui.
|
|
|
|