|
Iov 29
- Iov a luat din nou cuvîntul în pilde şi a zis:
- Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,
- cînd canDe la Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întuneric!
- Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
- cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;
- cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!
- Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
- tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.
- Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.
- Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.
- Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
- Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.
- Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
- Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
- Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
- Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.
- Rupeam falca celui nedrept, şi-i smulgeam prada din dinţi.
- Atunci ziceam: În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
- Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
- Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.
- Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
- După cuvîntările mele, nici unul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
- Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
- Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
- Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.
|
|
|
|