|
Iov 39
- Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?
- Numeri tu lunile în care sunt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?
- Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.
- Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.
- Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
- I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.
- El rîde de zarva cetăţilor,
- Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.
- Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?
- Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
- Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?
- Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?
- Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
- Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.
- Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.
- Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit de geaba, nu-i pasă nici de cum!
- Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune, şi nu i-a făcut parte de pricepere.
- Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.
- Tu dai putere calului, şi-i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?
- Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.
- Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
- îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.
- Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
- fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n-are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.
- La sunetul trîmbiţei parcă zice: Înainte! De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.
- Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
- Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?
- El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.
- De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
- Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.
|
|
|
|