|
Luca 17
- Isus a zis ucenicilor Săi: Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
- Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gît, şi să fie aruncat în mare, decît să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.
- Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l!
- Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: Îmi pare rău! să-l ierţi.
- Apostolii au zis Domnului: Măreşte-ne credinţa!
- Şi Domnul a zis: Dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: Desrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare şi v-ar asculta.
- Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, îi va zice, cînd vine de la cîmp: Vino îndată, şi şezi la masă?
- Nu-i va zice mai degrabă: Găteşte-mi să mănînc, încinge-te, şi slujeşte-mi pînă voi mînca şi voi bea eu; după aceea, vei mînca şi vei bea şi tu?
- Va rămîne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.
- Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.
- Isus mergea spre Ierusalim, şi a trecut printre Samaria şi Galilea.
- Pe cînd intra într-un sat, L-au întîmpinat zece leproşi. Ei au stat departe,
- şi-au ridicat glasul, şi au zis: Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!
- Cînd i-a văzut Isus, le-a zis: Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor! Şi pe cînd se duceau, au fost curăţiţi.
- Unul din ei, cînd s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.
- S-a aruncat cu faţa la pămînt la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit. Era Samaritean.
- Isus a luat cuvîntul şi a zis: Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?
- Nu s-a găsit decît străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?
- Apoi i-a zis: Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mîntuit.
- Fariseii au întrebat pe Isus cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
- Nu se va zice: Uite-o aici sau: Uite-o acolo! Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
- Şi a zis ucenicilor: Vor veni zile cînd veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea.
- Vi se va zice: Iată-L aici, iată-L acolo! Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi.
- Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului pînă la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului în ziua Sa.
- Dar mai întîi trebuie să sufere multe, şi să fie lepădat de neamul acesta.
- Ce s-a întîmplat în zilele lui Noe, se va întîmpla la fel şi în zilele Fiului omului:
- mîncau, beau, se însurau şi se măritau pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
- Ce s-a întîmplat în zilele lui Lot, se va întîmpla aidoma: oamenii mîncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;
- dar, în ziua cînd a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi.
- Tot aşa va fi şi în ziua cînd Se va arăta Fiul omului.
- În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe cîmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă.
- Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.
- Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi.
- Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;
- două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
- Doi bărbaţi vor fi la cîmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.
- Ucenicii L-au întrebat: Unde, Doamne? Iar El a răspuns: Unde va fi trupul acolo se vor strînge vulturii.
|
|
|
|