Matei 22 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Isus a luat cuvîntul, şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi, şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mîna pe robi, şi-au bătut joc de ei, şi i-au omorît. Cînd a auzit împăratul s-a mîniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, deci, la răspîntiile drumurilor, şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” Robii au ieşit la răspîntii, au strîns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mîinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Atunci Fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba. Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu Irodianii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne, deci, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban (Greceşte: dinar.). El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului” I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat, şi au plecat.” În aceeaşi zi, au venit la Isus Saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: „Învăţătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său, şi să-i ridice urmaş.” Erau, deci, la noi şapte fraţi. Cel dintîi s-a însurat, şi a murit; şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, pînă la al şaptelea. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer. cît priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, cînd zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.” Noroadele, care ascultau, au rămas uimite de învăţătura lui Isus. Cînd au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strîns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” „Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” Pe cînd erau strînşi la un loc Fariseii, Isus i-a întrebat: Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David” I-au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, cînd zice: „Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale? Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?” Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvînt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.