|
Psalmii 10
- Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
- Cel rău, în mîndria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el.
- Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.
- Cel rău zice cu trufie: Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu! Iată toate gîndurile lui.
- Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.
- El zice în inima lui: Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!
- Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege.
- Stă la pîndă lîngă sate, şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pîndesc pe cel nenorocit.
- Stă la pîndă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pîndă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde, şi-l trage în laţul lui:
- se îndoaie, se pleacă, şi-i cad săracii în ghiare!
- El zice în inima lui: Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea!
- Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mîna! Nu uita pe cei nenorociţi!
- Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?
- Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mînă pricina lor. În nădejdea Ta se lasăcel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului.
- Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
- Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din ţara Lui.
- Tu auzi rugăciunile celor ce sufăr, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,
- ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit, şi ca să nu mai însufle groaza omul cel luat din pămînt.
|
|
|
|