Psalmii 85
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov;
  2. ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
  3. i-ai acoperit toate păcatele; —(Oprire). Ţi-ai abătut toată aprinderea, şi Te-ai întors din iuţimea mîniei Tale.
  4. Întoarce-ne iarăşi, Dumnezeul mîntuirii noastre! Încetează-Ţi mînia împotriva nostră!
  5. În veci Te vei mînia pe noi? În veci îţi vei lungi mînia?
  6. Nu ne vei înviora iarăşi, ca să se bucure poporul Tău în Tine?
  7. Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta, şi dă-ne mîntuirea Ta!
  8. Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai, ei să nu cadă iarăşi în nebunie.
  9. Da, mîntuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava.
  10. Bunătatea şi credincioşia se întîlnesc, dreptatea şi pacea se sărută.
  11. Credincioşia răsare din pămînt, şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor.
  12. Domnul ne va da şi fericirea, şi pămîntul nostru îşi va da roadele.
  13. Dreptatea va merge şi înaintea Lui, şi-L va şi urma, călcînd pe urmele paşilor Lui!