|
Romani 3
- Care este, deci, întîietatea Iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?
- Oricum, sunt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
- Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
- Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor cînd vei fi judecat.
- Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cînd Îşi dezlănţuieşte mînia? (Vorbescîn felul oamenilor.)
- Nicidecum! Pentrucă, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
- Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
- Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osînda acestor oameni este dreaptă.
- Ce urmează atunci? suntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat,
- după cum este scris: Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
- Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
- Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
- Gîtlejul lor este un mormînt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
- gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
- au picioarele grabnice să verse sînge;
- prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
- nu cunosc calea păcii;
- frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.
- Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
- Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
- Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege despre ea mărturisesc Legea şi proorocii
- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
- Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
- Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
- Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;
- pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
- Unde este, deci, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
- Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
- Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
- deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.
- Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.
|
|
|
|