|
Romani 4
- Ce vom zice, deci, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
- Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
- Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.
- Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
- pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
- Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
- Ferice zice el de aceia ale căror fără de legi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!
- Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!
- Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca neprihănire.
- Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.
- Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor care cred, cu toate că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
- şi ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.
- În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.
- Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
- pentru că Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
- De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămînţa lui Avraam: nu numai pentru sămînţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
- dupăcum este scris: Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
- Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: Aşa va fi sămînţa ta.
- Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
- El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
- deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
- De aceea credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.
- Dar nu numai pentru el este scris că i-a fost socotită ca neprihănire;
- ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
- care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
|
|
|
|