Plângerile 4 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Vai! cum s-a înegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfîntului Locaş pela toate colţurile uliţelor! Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pămînt, şi ca o lucrare făcută de mîinile olarului! Chiar şi şacalii îşi apleacă ţîţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie. Limba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pîine, dar nimeni nu le-o dă. Cei ce se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi! Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decît păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mîna pe ea. Voivozii ei erau mai strălucitori decît zăpada, mai albi decît laptele; trupul le era mai roşu decît mărgeanul; faţa le era ca safirul. Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decît funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul. Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decît cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor cîmpului! Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu. Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mînia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile. Împăraţii pămîntului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l împresura, are să intre pe porţile Ierusalimului. Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat în mijlocul lui sîngele celor neprihăniţi! Rătăceau ca orbii pe uliţe, mînjiţi de sînge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor. „Depărtaţi-vă, necuraţilor!” li se striga „la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!” Cînd fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!” În mînia Lui Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrîni. Şi acolo ni se sfîrşeau ochii, şi aşteptam zădarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit. Ne pîndeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfîrşitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfîrşitul! Prigonitorii noştri erau mai iuţi decît vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au pîndit în pustie. Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” „Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care louieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei desgoli! Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.”